Aplicații terapeutice Shiatzu Part.1 július 22, 2015

   Dureri de cap:

Durerile de cap apar din diferite cauze. Dilatarea vaselor sanguine provoaca dureri de cap vasculare, iar contractiile mus­culare provoaca dureri de cap catatonice. Pe langa acestea, mai exista migrene si dureri de cap provocate de raceli, de hiperten­siune sau de consumul exagerat de alcool.

Tratament

Shiatsu:

Indiferent de motivul durerii de cap, incepeti prin apasarea locului dureros. Presiunea se aplica cu indexul, degetul mijlociu si inelarul si trebuie sa dureze intre cinci si sase secunde. Apoi apasati aceeasi regiune cu palma, timp de zece secunde. Repetati de trei ori. Cand durerea s-a mai atenuat, exercitati presiunea, simultan, cu palmele asupra regiunilor temporale stanga si dreapta. Fiecare apasare va dura zece secunde. Repetati de trei ori. Apoi, cu ambele maini, una deasupra celei­lalte, apasati timp de zece secunde regiunea parietala. Repetati de trei ori.

Stretching:

 Puneti palmele pe regiunile temporale stanga si dreapta. Miscati-le in sus si in jos alternativ, cate cinci secunde pentru fiecare directie. Repetati de trei ori. Lasand palmele in aceeasi po­zitie, miscati-le inainte si inapoi, cate cinci secunde pentru fiecare directie. Repetati de zece ori.

In cele din urma, tratati regiunea parietala. Plasati ambele maini pe partea usor anterioara a regiunii pa­rietale, varfurile degetelor atingan­du-se. Miscati mainile inainte timp de cinci secunde. Apoi, men­tinandu-le in aceeasi pozitie relati­va, miscati-le spre zona occipitala. Trageti-le inapoi, timp de cinci secunde. Repetati cele doua forme de stretching, alternativ, de zece ori. Acoperiti intotdeauna capul cu un prosop curat ori cu o batista, inainte de a incepe aceste tratamente de shiatsu si stretching.

Maladia Scheuermann február 23, 2015

Maladia Scheuermann este o patologie de crestere, aparand in timpul dezvoltarii corpului. In cadrul acestei boli se produc anumite modificari la nivelul corpurilor si spatiilor intervertebrale. Se produc leziuni ale cartilajelor vertebrale cauzate de o circulatie sangvina insuficienta.

Fortele deformante sunt mai accentuate la marginea anterioara a vertebrelor, astfel vertebrele devin mai subtiri anterior favorizand aparitia cifozei.
Rezultatul acestor modificari este o cifoza dorsala ( spate rotund sau cocoasa ) sau dorso-lombara accentuata. Inconstant, in functie de stadiul bolii, se asociaza si durerea. Durerea este direct legata de activitatea fizica. In repaus ea se reduce pana la disparitie.
Boala poate da si complicatii grave, cum ar fi cele cardiace, respiratorii si deficitele neurologice. Boala apare mai frecvent intre 13 si 16 ani si este mai frecventa la sexul masculin. Poate debuta chiar si inainte de varsta de 10 ani. Intre 10 si 20 ani se constituie cifoza. Vertebrele capata o forma cuneiforma si coloana ajunge sa aiba o rigiditate deosebita.

Examenul clinic evidentiaza la un adolescent in perioada de crestere:
– prezenta durerii nontraumatice, durerea este regionala si este legata de activitatea fizica (scade in repaus);
– hipercifoza (localizarea “varfului” curburii – prezenta gibusului);
– asocierea altor tulburari de statica vertebrala – frecvent a hiperlordozei lombare si scoliozei, uneori a spondilolistezei;
– eventuala inegalitatea de membre inferioare;
– dezvoltarea insuficienta a masei musculare (regional si general);
– mobilitatea coloanei vertebrale (reductibilitatea este mica);
– afectarea pulmonara, cardiaca si neurologica(extrem de rara);
Se efectueaza radiografia coloanei vertebrale dorsale – fata si profil (minim), eventual si in hiperextensie.

Criterii de diagnostic:
– hipercifoza ireductibila (T4 – T12) peste 40 grade;
– cifoza normala a coloanei dorsale(T4 – T12) este de cca. 35 grade;
– prezenta hernii Schmorl;
– marirea antero-posterioara a corpilor vertebrali (semnul Knutsson);
– aspect neregulat al platourilor vertebrale;
– hernii retromarginale anterioare;
– anomalii de osificare marginala anterioara;
– pensari discale.

Complicatii:
– dureri cronice dorsale;
– progresia (hiper)cifozei;
– afectare cardiaca;
– deficite neurologice (datorate compresiei prin chist epidural sau prin angulatie vertebrala mare).

Prognosticul:
– descoperirea precoce – inainte de pubertate – scade riscurile si creste posibilitatea de tratament;
– descoperirea tardiva duce la ineficacitatea tratamentului corectiv;
– durerea in general inceteaza odata cu maturizarea;
– hipercifoza persista, alaturi de alte modificari locale.

Tratamentul este individualizat si depinde de:
– varsta pacientului;
– severitatea hipercifozei;
– existenta durerii;
– afectarea respiratorie sau neurologica.

Forme de tratament:
Înainte de corset, se vor face mobilizari ale coloanei în toate axele si planurile, insistandu-se pe extensie.
Corsetul de gips se va pune în doi timpi: mai întîi se fixează bazinul în cifoză (ştergerea lordozei) şi după o perioadă de acomodare se trece la al doilea timp cînd şi regiunea toracală se fixează în extensie.

Tratamentul kinetic cuprinde:
– posturari corective si hipercorective ale coloanei vertebrale;
– gimnastica respiratorie, pentru menţinerea elasticităţii toracelui, tonifiand musculatura inspiratoare (romboidul, dinţatul mare, pectoralul mic);
– gimnastica vertebrală pentru îndreptarea coloanei cervico-dorsale, cu alungirea pectoralului mare şi tonificarea musculaturii care fixează omoplaţii (dinţatul mare, romboidul, trapezul mijlociu şi inferior);
– mobilizari ale coloanei toracale, in special, prin exercitii de extensie;
– asuplizari cervico-dorso-lombare;
– tonifierea musculaturii abdominale, paravertebrale (erectorii spinali), musculatura pectorala si cervicala.
După scoaterea corsetului se vor face exercitii pentru corectarea mersului rigid, fără torsiuni din trunchi, apoi se trece la mersul normal cu răsucirea trunchiului la fiecare pas, ducând înainte simultan braţul şi piciorul opus acestuia.

RECOMANDĂRI:
– dormitul pe un pat tare după scoaterea corsetului, efectuarea sporturilor cu mingea şi în special cele care necesită întinderea trunchiului: baschet, volei, handbal şi nataţie;
– educarea pacientului este esentiala pentru masurile de “igiena” a spatelui, ameliorarea posturii si efectuarea kinetoterapiei;
– evaluari individualizate clinice si/sau radiologice la 6 – 12 luni;
– repaus sportiv – se impune la varsta 11-13 ani pentru fete si 13-15 ani pentru baieti, se poate practica inotul;
– tratament antiinflamator (non-steroidian);
– kinetoterapie si reeducare posturala;
– uneori este necesara ortezarea (corset tip Milwaukee) – in cazul hipercifozelor evolutive, de obicei este necesar pana la 2 ani de tratament.

Tratament chirurgical este extrem de rar, in general recomandat la curburi extrem de mari (70-75 grade) asociate cu durere severa si aparitia tulburarilor neurologice.

Spatele plan szeptember 23, 2014

Spatele plan este o deficiență ce constă din ștergerea sau inversarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale ceea ce produce modificări ale poziției coastelor, omoplaților, centurii scapulare și mai ales ale toracelui care se aplatizează micșorându-și diametrul antero-posterior. Acesta rezultă din lipsă sau insuficiență dezvoltare a curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale. Curbura cifotică dorsală este înlocuită printr-o coloană dreaptă, iar curbura lordotică lombară se reduce sau dispare complet.

Obiectivele recuperării:

• Remodelarea curburilor fiziologice ale coloanei
• Dezvoltarea elasticității toracelui și mărirea capacității vitale ale plămânilor
• Dezvoltarea mobilității articulare a coloanei vertebrale
• Prevenirea tendinţei de inversare a curburilor vertebrale;
• Creşterea elasticităţii musculaturii cutiei toracice şi a spatelui;
• Creşterea mobilităţii articulaţiilor capului, gâtului, scapulo humerale şi ale coloanei vertebrale în totalitate;
• Educarea reflexului de postură corectă a întregului corp;
• Creşterea capacităţilor de coordonare, precizie, echilibru între segmentele corporale.

Program kinetoterapeutic:

1. Stând cu faţa la scara fixă, apucat la nivelul umerilor. Extensia membrului inferior stâng simultan cu rotunjirea spatelui şi cu o uşoară îndoire a coatelor. Menţinerea poziției și revenire.
2. Culcat ventral, sprijin pe braţe, spatele rotunjit. Extensia membrului inferior stâng cu arcuire și revenire.
3. Culcat ventral cu membrele inferioare sprijinite pe prima sipcă a scării fixe. Păşire în sus cu picioarele din şipcă în şipcă, menţinerea poziției și revenire.
4. Culcat dorsal, o minge medicinală aşezată lateral pe sol în dreptul bazinului. Ridicarea bazinului în sprijin pe călcâie şi pe umeri, trecerea bazinului peste minge, în partea opusă prin păşire succesivă şi pivotare pe umeri
5. Mers pe genunchi, braţele oblic înainte sus, coatele îndoite, umerii aduşi înainte
6. Mers pe vârfuri, cu un baston așezat la spate în regiune lombară, cu presarea bastonului înainte la fiecare pas;
7. Decubit ventral, brațele în prelungirea corpului, arcuirea spatelui apucând cu mâinile gleznele și revenire în poziția inițială

Corectarea torticolisului muscular drept szeptember 22, 2014

Torticolisul

Torticolisul, cunoscut sub numele de “gât strâmb”, este o afecțiune în care capul este înclinat. Barbia este îndreptată spre unul din umeri, în timp ce capul este înclinat spre celălalt umăr.

Pentru a se putea obţine rezultate bune, se recomandă începerea gimnasticii medicale imediat după depistarea deficienţei.
Scopul tratamentului corectiv:
1. Tonifierea şi lungirea muşchiului sternocleidomastoidian, scurtat şi contracturat de pe partea dreaptă şi tonifierea şi scurtarea muşchiului sternocleidomastoidan din partea opusă. În acest sens, muşchiul sternocleidomastoidian din partea dreaptă vă lucra excentric în afara segmentului de contracţie; muşchiul sternocleidomastoidian din partea stângă va lucra concentric şi în interiorul segmentului de contracţie.
2. Corectarea asimetriei centurii scapulare şi toracelui.
3. Formarea reflexului de postură corectă a capului şi gâtului în acţiunile statice şi dinamice ale corpului în condiţiile nou create, prin schimbarea staticii capului şi gâtului.
Exemple de exerciţii pentru corectarea torticolisului:
1. Mers pe toată talpă, cu capul în extensie şi răsucit dreapta.
2. Mers pe vârfuri, cu capul şi gâtul înclinat spre stânga – braţele lateral.
3. Alergarea spre dreapta, cu paşi adăugaţi, cu capul înclinat spre stânga – braţul stâng sus, braţul drept oblic înapoi.
4. Alergare cu paşi încrucişaţi, cu capul şi gâtul răsucit spre dreapta.
5. Mers fandat cu răsucirea capului spre dreapta, mâinile pe şold.
6. Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică, cu o minge medicinală pe cap, susţinută din lateral cu mâna stângă.
7. Mers cu pas înalt, capul răsucit spre dreapta, ducerea simultană a braţului stâng sus, braţul drept jos.
8. Stând depărtat, cu mâna stângă pe creştet, fandarea laterală spre dreapta, cu îndoirea trunchiului şi înclinarea capului şi gâtului spre stânga.
9. Stând depărtat, fandare spre stânga şi menţinerea capului spre stânga.
10. Stând cu latura stângă la scara fixă, apucat cu mâna stângă bara din dreapta şoldului şi braţul drept îndoit la spate – îndoirea laterală spre stânga trunchiului, prin depărtarea bazinului de scara fixă.
11. Stând în faţa oglinzii, se execută cumpăna pe piciorul drept, cu braţul stând înainte, braţul drept înapoi.
12. Şezând călare, profesorul se aşează în spatele copilului şi opune rezistenţă pentru mişcarea de îndoire laterală stângă concentrică, în interiorul segmentului de contracţie şi răsucire dreaptă concentric.
13.Pe genunchi, pe călcâie, şezând, cu o halteră uşoară în mână, ridicarea pe genunchi, trunchiul, capul şi gâtul în extensie, cu ducerea braţului stâng sus – cel drept înapoi şi în jos.
14.Pe genunchi, pe călcâie, şezând, întinderea concentrică a braţelor cu rezistenţă manuală opusă de profesor, simultan cu încercarea de alungire a coloanei vertebrale cervicale în axul său vertical.
15. Atârnat la bârna suedeză, inegal aşezată – mâna stângă mai sus, deplasarea laterală cu ajutorul mâinilor, menţinând atitudinea corectă a capului şi gâtului.
16. Şezând lateral pe coapsa stângă, cu un cordon elastic la spate aşezat diagonal, apucat cu mâna stângă sus şi cu dreapta jos, întinderea cordonului cu inspiraţie, revenire – expiraţie.
17. Stând cu mingea medicinală pe umărul drept, susţinută deasupra capului cu mâna stângă – fandarea înainte cu extensia capului şi gâtului şi a trunchiului.

Exerciții pentru corectarea piciorului plat (platfus) szeptember 18, 2014

Platfus

Exerciții pentru picior plat

1.Şezând, rulăm talpa înainte şi înapoi pe rotiţele de lemn, aproximativ 3-5 minute.
2. Şezând, cu picioarele pe un baston mai scurt, cu ambele picioare rulăm bastonul înainte şi înapoi, aproximativ 3-5 minute.
3. Şezând, prindem un şerveţel cu degetele de la picioare îl ridicăm în aer şi apoi îi dăm drumul, 30 de repetări.
4. Şezând, cu talpa pe o minge mai moale, rulăm înainte şi înapoi piciorul, după care prindem mingea cu degetele şi o ridicăm de pe sol, 30 de repetări.
5. Şezând, prindem o minge cu ambele picioare, o ridicăm de la sol şi apoi revenim, 30 de repetări.
6. Şezând, alegem şi prindem câte o pietricică cu degetele de la picioare şi o mutăm în lateral, până terminăm toată grămada şi apoi le mutăm înapoi cu celălalt picior.

7. Şezând, ridicăm călcâiul de pe sol şi rămânem în sprijin pe vârfuri, 30 de repetări.

8. Şezând, strângem un prosop prin tragerea lui cu degetele de la picioare, 5-10 repetări.
9. Şezând, strângem o sfoară cu degetele de la picioare, 5 repetări/picior.
10. Mers cu paşi mici în lateral pe un baston şi/sau pe un cerc, 5 repetări.
11. Mers pe vârfuri, 5 min.
12. Mers pe partea externă a labei piciorului, cu degetele strânse (ţinând o pietricică între degete), 5 min.
13. Urcat şi coborât pe scara fixă (spalier), treaptă cu treaptă, păşind pe mijlocul tălpii, 5 repetări.
14. Sprijin pe genunchi, ducerea alternativă a picioarelor întinse înapoi, cu vârfurile bine întinse şi păstrând contactul cu solul, 30 repetări.
15. Stând pe genunchi, mâinile pe şold, vârfurile întinse, trecerea în aşezat pe călcâie, 30 de repetări.
16. Mers pe vârfuri pe un plan înclinat, 5 min.
17. Bicicletă de cameră, 10-15 minute.

1. Pacientul din şezând pe un scaun rulează cu planta o minge în toate direcţiile
2. Pacientul din şezând prinde cu degetele membrului inferior o bucată de pânză şi o ridică de pe sol. [
3. Din şezând: abducţia membrelor inferioare+ flexia genunchilor +rotaţie internă+supinaţie, astfel încât plantele celor două membre se privesc. Sein cearcă menţinerea în poziţie timp de 10 secunde.
4. Din şezând, pacientul execută flexia gambei pe coapsă şi flexia plantară încercând să-şi atingă şezutul cu vârfurile degetelor.
5. Din decubit dorsal cu membrele inferioare în faţa unui spalier. Pacientul sprijină planta uni membru pe a-2-a treaptă a spalierului. Celălalt membru rămâne pe sol. Pacientul încearcă ridicarea feselor şi a trunchiului de pe planul solului, împingându-se în treaptă spalierului
8. Folosirea stepper-ului
9. Mers pe bicicletă
10. Din patrupedie: se aşează o eşarfă între membrele superioare şi cele inferioare. Pacientul încearcă să prindă cu degetele piciorului eşarfa şi să mute în spate

Jocuri pentru prevenirea şi corectarea atitudinii cifotice

Oră de sport în grădiniță

Jocuri pentru prevenirea şi corectarea atitudinii cifotice

• Grupa mică (3-4 ani)

Obiective:

– Formarea unei atitudini corecte a copilului
– Formarea gradată a deprinderilor motrice de bază (mersul, alergarea, săritură, tararea, etc.);
– Dezvoltarea calităţilor motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistenta la eforturi şi în măsura posibilităţilor forţa).

1) « Zborul păsărelelor »: Copiii în poziţia stând sau stând pe vârfuri. La comanda educatoarei pasarele îşi ia zborul, copiii ducând în braţele prin lateral-sus; coatele sunt întinse pronunţând: « Zbarr » şi revenire în momentul în care educatoarea spune « păsărelele se odihnesc ».

2)« Vrăbiuţele sar pe pământ»: Copiii în poziţia stând pe vârfuri cu mâinile pe şold. Educatoarea dă startul astfel:” vrăbiuţele sar pe pământ” iar copiii execută mers pe vârfuri cu deplasare înainte pe o direcţie dinainte stabilită. Se încetează la comanda “vrăbiuţele se odihnesc” după care se reia ciclul dacă este cazul.

3) «Pasărea îşi ia zborul»: Copiii în poziţia culcat înainte (decubit ventral); la comanda educatoarei “pasărea îşi ia zborul”, se execută extensia trunchiului cu ducerea braţelor lateral. Revenirea la poziţia iniţială se realizează la comanda educatoarei:” pasărea a obosit”.

4) «Brăduţul creşte»: Copiii în poziţia stând ghemuit cu sprijin pe palme, la comanda educatoarei “brăduţul creşte”, se execută ridicare stând pe vârfuri cu braţele întinse sus şi revenire.

5) «Mersul berzei»: Copiii iau poziţia stând cu braţele întinse-sus, la comanda educatoarei “barza merge”, se execută ridicarea alternativă a genunchilor cât mai sus. Se încetează la comanda educatoarei “barza se opreşte”.

• Grupa mijlocie (4-5 ani)

1) «Florile se deschid şi se închid»: copiii în poziţia stând, la comanda educatoarei « florile se deschid », se execută ridicarea braţelor prin înainte-sus concomitent cu ridicarea pe vârfuri; pentru a reveni la poziţia iniţială educatoarea comandă « florile se închid » (coborârea braţelor se execută prin lateral).

2) «Cursa cangurilor»: copiii sunt aşezaţi pe două şiruri în poziţia stând cu mâinile pe şold; la semnalul sonor, capetele şirurilor pornesc cursă prin deplasare înainte cu sărituri pe ambele picioare pe o distanţă de aproximativ 2 metri până la un semn dinainte stabilit, întorcându-se în alergare atingându-l uşor cu palma pe următorul, dându-i astfel startul şi trecând la coadă propriului sir.

3) «Cocoşelul ţanţoş»: copiii în poziţia stând cu braţele întinse lateral sus; la comanda educatoarei, se execută ducerea alternativă a câte unui genunchi la piept.

4) «Melcul urcă»: copilul culcat înainte (decubit ventral), apucă cu ambele mâini de boston care este ţinut vertical de educatoare cu un capăt sprijinit pe sol: la comanda educatoarei «melcul urcă», se execută ducerea mâinilor din aproape în aproape pe baston în sus până ce trunchiul ajunge în extensie; la comanda educatoarei « melcul coboară » se revine la poziţia iniţială.

5) «Roaba cară»: copiii grupaţi doi câte doi (perechi) pe două şiruri, unul dintre copii în poziţia stând apucându-l la nivelul gleznelor pe celălalt copil care se sprijină pe palme; le semnal sonor copiii se deplasează înainte (unul dintre ei pe picioare celălalt cu ajutorul mâinilor), pe o distanţă de aproximativ 2 metri.La întoarcere se inversează rolurile.

Cifoza, atitudinea cifotică

             

Cifoza dorsală

     Definiție: Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale, în plan sagital (antero-posterior), prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientată posterior. Există însa, cazuri rare, atipice, când coloana se incurbează invers (cifoza cervicală, lordoza dorsală sau cifoza lombară).

Cifozele de pot clasifica astfel:

1. După localizare:

* Cifoza dorsală – este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală și este cea mai frecventă deviație a coloanei.

* Cifo-lordoza (cifoza dorsală compensată de lordoza lombară), este o accentuare a celor două curburii vertebrale, echilibrate și compensându-se reciproc.

*Cifoza lombară și inversiunea vertebrală este o cifoză lombară apărută prin retroversia bazinului, compensată dorsal.

* Cifoza cervicală reprezintă inversarea curburii lordotice cervicale.

* Cifoza totală este continuarea cifozei dorsale și lombare și este însoțită de înfundarea toracelui. Este o cifoză lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare ligamentară și musculară.

    2.)  După etiologie:

• Funcționale (nestructurale): Ele sunt deviații tipice, ușoare, cu debut greu de precizat, cu evoluție lungă și lentă, dar cu prognostic favorabil. În cazul lor nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Cifozele funcționale sunt cele mai frecvente deviații ale coloanei vertebrale din perioada de creștere. Ele se împart în:

1. Habituale – de obișnuință, de deprindere;
2. De creștere – apărute în urma disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și dezvoltarea insuficientă a musculaturii;
3. Profesionale – exista profesii (ex: munca la birou) care predispun la o atitudine cifotică;
4. Compensatorii și cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

          Toate acestea sunt ușor de corectat (prin exerciții funcționale de extensie), uneori prin simpla îndepărtare a cauzelor care le-a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în structura elementelor coloanei vertebrale şi devin patologice.

• Patologice. Sunt deviaţii mai accentuate şi mai grave decât cele funcţionale, ele fiind însoţite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei vertebrale. Tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), el putând avea rezultate pozitive doar dacă se intervine precoce prin înlăturarea cauzei care le-a produs. Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată. Cifozele patologice sunt grupate astfel:

1. Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
2. Post-traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histerotraumatica, sdr. Kummel-Verneuil;
3. Infecţioase: tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanică, osteomielitica;
4. Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann). Este cea mai des întâlnită formă de cifoza patologică;
5. Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze;
6. Tumorale: mielomul multiplu, metastaze osoase;
7. Paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală infantila, sindroame extrapiramidale;
8. Endocrine şi carenţiale: osteoporoza, boala Cushing, rahitismul, osteomalacia;
9. Cifoza senila: prin involuţia ososasa şi insuficienta musculară;
10. Psihotice: în afecţiuni psihice depresive;
11. Cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon, insulina, curara, pot determina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.

Lombosacralgia (low back pain) szeptember 17, 2014

Lombosacralgie

     

Definiţie: Suferinţa ţesuturilor moi lombare şi/sau a structurilor vertebrale, afectate printr-un proces degenerativ, caracterizată de durere lombară inferioară. Cu alte cuvinte, simptomul cel mai important al acestui afecțiune este durerea intensă la nivelul spatelui, zona inferioară.

Programul de recuperarea este structurat în funcţie de starea clinică a pacientului, astfel că se disting 4 perioade caracteristice acestui sindrom:

1. perioada acută, când durerile lombosacrate sunt intense, cu sau fără iradiere, pacientul nu iși poate calma durerile nici întins în pat și prezintă contractura musculară lombară. În această perioadă nu se recomandă începerea exercițiilor din programul Williams, ci posturări în poziții antalgice pentru relaxarea generala și a contracturii musculare lombare.
2. perioada subacută, când durerile au mai cedat, cele de repaus au dispărut, bolnavul se poate mișca în pat fără dureri, se poate deplasa prin camera, poate să stea pe scaun un timp mai mult sau mai puțin limitat. Durerea este suportabilă dacă nu iși mobilizează coloana. În această perioadă se inițiază exercițiile Williams cu faza I. a acestui program, ajungând treptat până în faza a III-a.
3. perioada cronică în care pacientul iși poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. În timpul mersului și a ortostatismului durerile pot apărea după o perioadă mai lungă de timp.
4. perioada de remisiune completă, când pacientul nu mai are simptome dar oricând se poate repeta un episod dureros.

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

• asuplizare coloanei vertebrale lombare;
• tonifierea musculaturii slabe (muşchii abdominali şi extensori lombari);
• controlul posturii corecte a coloanei vertebrale lombare şi a bazinului;
• creşterea / menţinerea forţei musculare.

Tratament: Cel mai benefic tratament este Programul Williams care are III faze. Acest program se poate începe doar în perioada subacută:

Faza I.-  cuprinde următoarele exerciții care trebuie făcute de 2 ori pe zi, de câte 3-5 ori fiecare exercițiu:   Din decubit dorsal:

• Mâinile pe lângă corp, genunchii întinşi; pacientul execută flexia – extensia genunchilor.
• Cu genunchii întinşi; pacientul trage cu mâinile un genunchi la piept concomitent cu flexia capului, încearcă să atingă cu fruntea genunchiul; se realizează mai întâi alternativ, apoi simultan.
• Cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol, membrele superioare sunt întinse în sus pe lângă cap; pacientul contractă abdomenul şi saltă sacrul atingând solul cu zona lombară.

  Din aşezat:

• Pe un scaun, genunchii sunt depărtaţi; pacientul execută flexia trunchiului atingând solul cu mâinile.

Faza II.- Exercițiile din faza a II a trebuie făcute de 2 ori/zi timp de 4 luni; Dacă la sfârșitul acestei faze totul se desfășoară confortabil, se poate trece la faza III.
Din decubit dorsal

• Cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol; pacientul execută ducerea genunchilor spre dreapta/stânga.
• Cu genunchii întinşi, călcâiul drept aşezat pe genunchiul opus; pacientul execută a abducţie amplă a şoldului drept încercând să atingă patul cu genunchiul; apoi se inversează.
• Cu genunchii întinşi; pacientul ridică alternativ câte un membru inferior cât poate de mult, genunchii trebuie să fie perfect întinşi.

  Din ortostatism

• Cu mâinile sprijinite pe spalierul unui scaun, spatele drept; pacientul execută genoflexiuni, călcâiele rămânând pe sol.

  Din poziţia „cavaler servant”

• Corpul este aplecat pe coapsa ridicată la 90º, mâinile se sprijină pe sol; pacientul întinde genunchiul de sprijin executând o balansare.

  Din atârnat

• Cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind o şipcă cu palmele înainte; pacientul execută ridicarea genunchilor la piept; rotarea spre stânga/dreapta a genunchilor flectaţi; basculare spre stânga/dreapta a membrelor inferioare perfect întinse; semisuspendare cu sprijin şi pe picioare la sol se face basculare înainte-înapoi şi în lateral a bazinului.
• Cu faţa la spalier, mâinile prind o şipcă cu palmele orientate spre zid; pacientul execută redresarea bazinului; pendularea bazinului şi a membrelor inferioare spre stânga/dreapta; cu picioarele pe o şipcă face cifozări lombare.

Faza III.-
Din decubit dorsal

• Cu articulaţia coxofemurală şi genunchii la 90º; se execută bicicleta.
• Cu tălpile pe sol, un cordon elastic în mâini; pacientul se ridică de pe sol concomitent cu tragerea în lateral a cordonului.

  Din patrupedie

• Pacientul trage puternic peretele abdominal şi menţine 6 secunde, apoi revine.

  Din ortostatism

• Cu spatele la spalier, lomba şi sacrul lipite de perete, tălpile la 25-30 cm de acesta; se apropie treptat călcâiele de perete, menţinând contactul lombei pe perete.

Iată câteva posturi antalgice, care sunt utilizate în perioada acută:

Din decubit dorsal

• Cu o pernă sub cap şi umeri, un rulou sub genunchi astfel încât aceştia să fie flectaţi iar tălpile pe sol.
• Cu genunchii şi coapsele flectate, gambele sprijinindu-se pe un rulou.
  Din decubit ventral
• Cu o pernă mai mare şi mai dură sub abdomen astfel încât coloana lombară să se cifozeze.

Din decubit lateral

• Cu coapsele şi genunchii flectaţi astfel încât coloana lombară să se cifozeze.

Din ortostatism

• Cu spatele la perete iar zona lombară presată de perete.

Alte posturări și exerciții pentru tratarea lombosacralgiei:

Posturi corective şi mişcări cotidiene delordozante

• În decubit dorsal cu genunchii flectaţi, perniţe sub umeri.
• În decubit lateral cu coapsele şi genunchii în flexie.
• În poziţia aşezat, linia genunchilor trebuie să fie deasupra liniei şoldurilor cu 10º, spatele lipit de spătarul scaunului.
• Ridicarea greutăţilor de jos prin flexia genunchilor şi a coapselor sau prin poziţia de „cumpănă” cu aplecarea trunchiului pe un genunchi care se flectează, celălalt picior rămânând întins înapoi.
• Aplecarea în faţă (la masă sau chiuvetă) prin flectarea şoldurilor.

Exerciţii active pentru abdomen şi membrele inferioare
Din decubit dorsal:

• Membrele superioare pe lângă corp, abdomenul este încordat, lomba atinge solul; pacientul execută flexii şi extensii ale gleznelor.
• Membrele inferioare întinse cu genunchii lipiţi, palmele pe abdomen; pacientul execută flexia genunchilor cu apăsarea tălpilor pe sol, călcâiele vor atinge fesele, abdomenul este încordat.
• Aceeaşi poziţie ca la exerciţiul de mai sus doar că, concomitent cu flexia genunchilor, pacientul execută şi flexia capului.
• Genunchii extinşi, braţele pe lângă corp; pacientul ridică alternativ câte un genunchi la piept concomitent cu flexia capului; apoi ridică genunchii simultan, abdomenul încordat, lomba atinge solul.
• Cu palmele sub ceafă, genunchii flectaţi, tălpile pe sol; pacientul contractă abdomenul şi împinge lomba spre sol concomitent cu bascularea bazinului (se ridică doar fesele, fără a desprinde lomba de pe sol).
• Genunchii flectaţi la 90º şi lipiţi unul de celălalt, membrele superioare în abducţie 90º cu palma pe sol; pacientul execută ducerea genunchilor în lateral spre pat; spre finalul mişcării kinetoterapeutul opune rezistenţă.
• Pe o saltea pacientul flectează un membru inferior şi îl duce în adducţie peste membrul inferior opus, plasează mână pe genunchi exercitând o presiune, în timp ce membrul superior opus este în abducţie de 90º şi alunecă pe saltea.
• Cu membrele inferioare întinse şi sprijinite pe perete, kinetoterapeutul plasat la capul pacientului cu mâinile pe tălpi; se execută flexia alternativă/simultană a coapselor pe trunchi iar pe extensie se opune rezistenţă.
• Cu membrele inferioare întinse şi sprijinite pe perete; execută abducţii şi adducţii cu încrucişarea membrelor inferioare.
• Pe o saltea, cu membrele inferioare sprijinite pe o băncuţă de gimnastică; pacientul execută flexia alternativă a membrelor inferioare

 Din decubit ventral:

• Cu sprijin pe antebraţe şi pe vârfuri (Fig. 3.14.a.); pacientul extinde un membru inferior

Din decubit lateral:

• Coapsele sunt uşor flectate, kinetoterapeutul în spatele pacientului cu o mână împinge înainte uşor umărul, iar cu cealaltă trage înapoi de pelvis, pacientul se opune.
• Genunchii flectaţi, kinetoterapeutul în spatele pacientului, cu o mână stabilizează bazinul, iar cu cealaltă opune rezistenţă pe faţa anterioară a genunchiului; pacientul execută flexia coapsei.
• Cu sprijin pe antebraţ, celălalt membru superior cu mână pe şold; pacientul ridică bazinul de pe sol

Kinetoterapia este… szeptember 16, 2014

… o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se ȋncearcǎ sǎ se restabileascǎ anumite funcții ale corpului.

Obiectivele generale sunt

• menţinerea unei stări optime de sănătate şi sporirea rezistenţei organismului;
• asigurarea creşterii normale şi dezvoltarea fizică armonioasă;
• formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor motrice, a calităţilor motrice care prezintă un grad insuficient sau incorect de dezvoltare, indici scăzuţi, urmare a unor tulburări sau sechele.

Kinetoterapie se împarte în trei grupe:

• Kinetoprofilaxie (prevenirea stării de boală, prevenirea agravării sau apariţiei complicaţiilor patomorfofunc- ţionale ale unei boli cronice, menţinerea/consolidarea rezultatelor obţinute)
• Kinetoterapia de recuperare (recuperarea deficitului sau a stării de funcţionare în toate bolile cronice şi în special ale aparatului locomotor şi cardiorespirator)
• Kinetoterapia terapeutică (tratarea diferitelor boli şi afecţiuni ale organismului uman prin utilizarea mijloacelor specifice educaţiei fizice)